Wednesday, October 18, 2017
Home / Interviews  / Am stat de vorbă cu Chad Smith

Am stat de vorbă cu Chad Smith

M-am trezit mai târziu decât o fac de obicei. Eram super obosit dupa 4 zile de festival ( Rock Werchter) în care nici nu am prea stat jos, pentru că nu aveai unde din cauza noroiului.

M-am trezit mai târziu decât o fac de obicei. Eram super obosit dupa 4 zile de festival ( Rock Werchter) în care nici nu am prea stat jos, pentru că nu aveai unde din cauza noroiului. La ora 12 trebuia să fac check-out-ul, așa că m-am grăbit să îndes în bagaj lucrurile și ne-am înființat la recepție. În timp ce procedam cu predarea camerei, Amalia (nevastă-mea), îmi face semn disperată să mă uit cine trece prin spatele meu și iese din hotel.

 

Era Chad Smith. CHAD SMITH !!! De la Red Hot Chili Peppers !!!! Nu am avut timp să mă duc spre el în așa fel încât să nu par un disperat. Deși eram. Așa că am păstrat decența și ne-am văzut mai departe de predarea camerei. Cam 4 minute mai târziu alergam ca doi demenți pe străduțele din jurul hotelului. Nope. No Chad Smith for you today.

 

Ne-am văzut de treabă încă vreo două ore prin oraș, după care ne-am întors la hotel să ne luam bagajele și să mâncăm repede ceva. În restaurantul hotelului numai costume. E ceva summit prin Bruxelles și e plin de diplomați, după Brexit. Îmi sună telefonul, așa că ies din restaurant către recepție și răspund. Dupa 3 propoziții închid brusc telefonul și ma duc glonț către Chad Smith care se întorsese în hotel.

 

Încep să îi spun că i-am vazut în festival și că sunt geniali. El primește complimentul neașteptat de deschis. Intrăm în vorbă. Apare și nevasta-mea. Facem poze. Continuăm discuția. Despre muzică, despre America, despre band-urile noi, despre copii, despre succes. Cam așa:

 

Răzvan Vasilescu: ”Te-am văzut în timpul performance-ului lui Glen Hansard. Ai venit și ai cântat la maracas.”

 

Chad Smith: ”Da, sunt prieten cu Graham (n.r. Graham Hopkins, bateristul lui Glen Hansard, care a mai performat cu The Swell Season, The Frames, Snow Patrol, Dolores O’Riordan și alții). Nu îl știam pe Glen, dar e genial. Am început un scurt jam în spate, ne prosteam mai mult, dar nu m-au lăsat până nu m-au scos pe scenă. Îmi place mult să îmi petrec timpul așa. Cu oameni pasionați de muzică, oameni care iubesc muzica și ceea ce fac. Și atunci, da, mă mai prostesc, îi încurajez, intru în ritm. E important să îți placă asta. Este cel mai important.”

 

 

Profit de moment și arunc pe tapet ceva ce mi-a displăcut la Werchter ca și performance, un band pe care abia așteptam să îl văd, dar care m-a dezmăgit (un articol separat pe tema asta vom publica în curând).

 

RV: ”Apropos de ceea ce îti place și ceea ce faci cu pasiune. Am văzut un band tânăr pe care abia așteptam să îl ascult live. Am fost foarte dezamăgiți. Solistul era intoxicat maxim, a băut toată reprezentația vin roșu, și-a aprins țigări și încerca din răsputeri să țină o linie dreapta de interpretare. Îi ieșea. Dar era robot. Nimic special, fără pasiune. Ni s-a părut în primul rând lipsă de respect față de noi, cei care venisem să îi vedem.”

 

CS: ”Da, știu ce zici. Și asta e o problemă des întâlnită cu cei care reușesc acum. Se cred prea repede rock stars. Și abordează un comportament ca atare: droguri, alcool, rebeliune. Dar pierd linia dreptă. Și se duc. Nu mai există rock stars. Și nici nu vor mai exista. Și asta trebuie să înțeleagă. Led Zeppelin. Ei au fost rock stars. Și alții ca ei. Dar gata. S-a oprit. Nu mai există. Nu mai poți inventa așa ceva. Acolo s-a oprit treaba asta cu rock star. Oamenii ăia erau niște legende. Tocmai pentru faptul că puteau să facă orice. Și în același timp să ofere maxim: muzică, pasiune, live performance, tot!”

 

RV: ”Iggy Pop! La dracu’, pe scenă a băut apă!”

CS: ”Oh, da! Iggy! Legendă și el! Și la 70 ani ai văzut ce face! Asta înseamnă rock star!”

 

RV: ”Tu ai avut și ai un dar. Talentul tău te-a adus aici.”

CS: Râde. ”Nu. Multă munca. Și noroc. Mult noroc. Despre talent nu știu, dar muncă, refuzuri și în final mult noroc. Nimic nu vine peste noapte.”

 

RV: ”Cineva a zis o dată că succesul său de peste noapte l-a obținut în 10 ani de muncă.”

CS: ”Exact! În RHCP am intrat in ’88. Aveam 27 de ani. Până să ajung acolo, am muncit enorm. După, am muncit și mai mult. Dar am avut și noroc. Mult noroc.”

Ne intreabă de unde suntem.

 

RV: ”România.”

CS: ”Cool! Am cântat acolo, nu?”

RV: ”Da. Acum vreo 3-4 ani. Ați făcut un super show. Sunetul a lăsat de dorit.”

CS: ”Cum așa?! Asta nu e bine deloc!”

RV: ”Da. Dar nu a fost vina nimănui. Acustica stadionului nu e cea mai fericită. Însă lumea a fost în extaz, nu îți face griji!” Râd. Zâmbește și continuă.

CS: ”Știi, am o relație foarte specială cu România!”

RV: ”Serios?!”

CS: ”Da. Băiatul meu are 7 ani. Și are o carte cu tot felul de desene despre

Europa. Și la un moment dat am ajuns și la România. Și în dreptul ei era o poza cu…”

RV: ”Dracula!”

CS: ”Da, evident! Râde. Și e reprezentat cu dinții de vampir, cu sânge la gură, toată reprezentarea grafică a unui vampir. Deh, carte de copii! Râdem. Și i-am povestit cine e, din ce știam. Și de atunci, când ajungem la pagina cu România, sărim peste!”

RV: ”Nuuu! Spune-i băiatului tău că ai vorbit cu niște români și că acum totul este ok în România! Mă rog, nu mai sunt vampiri!” Râdem.

În continuare am vorbit de turneu, unde se duc de aici încolo, i-am promis că ne vedem la Budapesta. Ne-am luat la revedere. Ne-a îmbrățișat. Da. NE-A ÎMBRĂȚIȘAT.

CS: “Goodbye my Romanian friends!”

 

Asta a fost întâlnirea cu unul din cei mai calzi oameni pe care i-am cunoscut. Un om care cântă pentru că îi place. Un om care trăiește pentru muzică. Un om care trăieste prin muzică. Un rock star.

Please follow and like us:
0

razvan.vasilescu@eventures.ro

Review overview
NO COMMENTS

POST A COMMENT

;